Pandemia a demonstrat lumii că orice plan poate fi dat peste cap. În timp ce învaţă să trăiască cu un virus periculos, omenirea trebuie să-şi aducă aminte că mai sunt şi alte ameninţări la adresa calităţii vieţii. Schimbările climatice şi degradarea mediului sunt probleme prioritare, iar Uniunea Europeană şi-a asumat, prin Pactul Verde, o serie de obiective menite să le contracareze.
Oradea îşi asumă astfel de obiective în premieră: Zona Metropolitană vrea ca până în anul 2030 să reducă cu 55% emisiile de dioxid de carbon, prin eco-investiţii.
Strategie comună
“Planul de acţiuni privind Energia Durabilă şi Clima la nivelul municipiului Oradea şi al Zonei Metropolitane Oradea pentru perioada 2021-2027” (PAEDC) a fost scris în comun de cele 12 primării membre, în cadrul unui proiect european, ca o strategie ecologistă a regiunii, iar recent a primit şi avizul autorităţilor de mediu.
Scopul PAEDC este ca la finalul acestui deceniu să fi contribuit la reducerea consumului de energie şi a poluării. Pentru asta, planul cuprinde o listă cu 406 proiecte. “Sunt investiţii pe care şi le-a propus Oradea şi fiecare comună din Zona Metropolitană şi care vor fi puse în aplicare dacă se vor identifica surse de finanţare”, explică Letiţia Moţoc, director al ZMO. Dacă nu, probabil se vor reporta pentru următorul exerciţiu financiar european.
Tramvai în Episcopia?
Pentru reducerea consumului energetic, Primăria Oradea şi-a propus să continue reabilitarea termică a blocurilor, respectiv a şcolilor şi a grădiniţelor, şi să modernizeze sistemul de iluminat public (investiţie estimată la 8 milioane euro).
Pentru “înverzirea” transportului, oraşul ia în calcul să cumpere 60 de autobuze hibrid, electrice sau alimentate cu hidrogen (24,9 milioane euro), 20 de tramvaie (36,3 milioane euro), dar şi să extindă calea de rulare pentru acestea din urmă în mai multe zone: spre Parcul Industrial 1, pe străzile Ştefan cel Mare – Episcopia, pe Calea Clujului – Războieni – Muntele Găina – Cantemir ori spre Aeroport.
“Deocamdată sunt doar idei pe care le luăm în calcul, dar avem nevoie de un studiu care să ne spună care variantă este mai fezabilă, iar apoi să vedem şi sursa de finanţare”, explică viceprimarul Marcel Dragoş (foto). Oradea mai ia în calcul şi introducerea unui tren metropolitan în comunele din jur, folosind reţeaua feroviară existentă.
Pasaje şi parcuri
PAEDC mai cuprinde investiţii în infrastructura rutieră, unele de care s-a mai vorbit, precum pasajele supra şi subterane de pe străzile Meşteşugarilor, Tudor Vladimirescu şi Oneştilor ori lărgirea străzii Vladimirescu la patru benzi, dar şi altele, încă nepomenite, precum amenajarea unui pasaj subteran pe Bulevardul Decebal, în zona pieţei, şi transformarea perimetrului de la intersecţia cu Sf. Apostol Andrei în suprafaţă pietonală.
Oradea îşi mai propune să continue reabilitarea reţelelor de termoficare, iar fostele depozite de cenuşă şi zgură ale defunctului CET să le transforme în parcuri fotovoltaice.
Primăria a scos de la naftalină şi proiectul grădinii urbane din Nufărul şi anunţă intenţia amenajării altor câteva zeci de zone verzi şi parcuri pe diferite străzi din cartiere. De asemenea, toate parcurile mari sunt propuse pentru modernizare, iar ştrandul Ioşia, spre transformare în “grădină termală”.
Interzis maşinilor!
Primăria mai vrea să construiască patru parcări supra sau subterane pe străzile Duiliu Zamfirescu, Jean Calvin, Nufărului şi în Rogerius, să amenajeze staţii de încărcare pentru vehicule electrice. Totodată, ia în calcul să transforme mai multe străzi, parţial sau integral, în artere pietonale, fiind menţionate Primăriei, George Enescu, Episcop Mihai Pavel, Libertăţii, Andrei Şaguna, Parcul Traian, Dunării.
De asemenea, pe mai multe străzi din oraş ar urma să fie amenajate piste pentru biciclişti, cea mai lungă, de peste 7 km, urmând să lege Calea Clujului de satul Oşorhei.
În fine, ultima investiţie de pe lunga listă a Primăriei vizează “promovarea creşterii gradului de reciclare în rândul locuitorilor”. Cum anume nu se precizează, dar este clar că un viitor verde nu poate fi decât cel în care deşeurile ajung la locul lor…
CE VOR COMUNELE
Eco-investiţii rurale
Chiar dacă majoritatea celor 406 proiecte propuse sunt în Oradea, comunele învecinate au şi ele propriile ambiţii. Pe lângă introducerea reţelelor de gaze, investiţie dorită de toate satele din ZMO, ori extinderea reţelelor de apă şi canalizare, se mai regăsesc investiţii precum amenajarea unui parc fotovoltaic la Ineu ori Cetariu, forarea după zăcăminte de apă geotermală la Paleu, construirea unei staţii de compostare a deşeurilor în Borş şi montarea de panouri solare şi pompe de căldură în şcolile şi grădiniţele din Sântandrei.
Vezi mai jos Planul făcut de Oradea şi comunele din ZMO:
Care credeţi că trebuie să fie priorităţile Primăriei în anul 2022?
Digitalizarea tuturor serviciilor care au relaţii cu publicul. Să poţi obţine oricând, online, orice act cu valoare oficială ai avea nevoie.
Emeric
Întreţinerea investiţiilor realizate, cum e coridorul verde Barcăului, parcul din Şanţul Cetăţii. Şi să planteze cât mai mulţi copaci.
Kovacs Levente
Să asfalteze străzi. Pe Sofiei, vara ne umplem plămânii de praf, iarna avem gropi şi noroaie. De 14 ani facem cereri la Primărie!
Dorina Pădure
Ar trebui să descentralizeze servicii publice şi în cartiere, ca oamenii să nu mai fie nevoiţi mereu să meargă în centru pentru o problemă birocratică.
Marius Pernes
Lucrările de lângă Piaţa Mare trebuie urgentate! Reprezintă un mare disconfort pentru toţi orădenii şi Primăria ar trebui să le grăbească.
Ioan
Priorităţile Primăriei ar trebui să fie toate cele ce s-au spus deja, plus investiţii în sistemul medical şi în şcolile şi grădiniţele din oraş.
Valentin Sabău