Preşedintele Ucrainei,Volodimir Zelenski, a susţinut, luni seară, un discurs în plenul reunit al Parlamentului României. Între altele, el a spus că acest genocid trebuie oprit, a făcut un apel la susţinere pentru refacerea vieţii în Ucraina şi s-a arătat…
Rugăciuni "pentru unitatea creştinilor" în nouă biserici din Oradea ce aparţin mai multor culte
January 17, 2022
La fel ca în anii trecuţi, mai multe culte şi comunităţi creştine din Oradea vor marca, începând de duminică, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, un eveniment organizat la nivel internaţional.
În oraşul de pe Crişul Repede vor participa…
La a 7-a ediție. EMT - European Medical Tourism (7-8-9 iunie 2022)
January 12, 2022
World Fine Selections srl și Taste for you Service srl, sunt companiile care organizează întâlnirea internațională EMT European Medical Tourism din 2016. La prima noastră întâlnire au participat 20 de Cumpărători și 20 de Vânzători.În ediția din 2021 au…
China a inaugurat o autostradă subacvatică ce trece pe sub un lac pe o porțiune de aproape 11 kilometri. Construcția tronsonului aflat la aproximativ 50 de kilometri de orașul Shanghai a început în urmă cu patru ani, mai exact în 9 ianuarie 2018.
O autostradă…
Criza din Canalul Suez continuă: autorităţile nu au reuşit încă să mute nava de 400 de metri care a blocat coridorul. 180 de nave stau în aşteptare la intrarea pe canalul maritim prin care trece 12% din comerţul global, informează Mediafax.
Nava Ever Givern, cu…
La a 5-a ediție. Profesioniștii în turism medical și termal se întâlnesc la o conferință europeană, în Italia la EMT 2021.
March 2, 2021
Peste 50 de operatori specializați în turism medical și termal vor fi prezenți la a treia ediție aConferinței Europene de Turism Medical și B2B – EMT 2021 organizată pe 28 și 30 iunie 2021, la Abano Terme, lângă Padova. Participanții vin in mai multe…
Lista actualizată: Cetățenii care vin din ACESTE țări, obligați să prezinte test Covid negativ la intrarea în România!
February 5, 2021
Persoanele care vin în România dintr-una din ţările cu risc epidemilogic ridicat trebuie să prezinte la intrarea în țară un test PCR negativ la Covid, după cum a decis, joi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
“A fost introdusă…
Celebrul Larry King a murit infectat cu Covid-19
February 1, 2021
Celebrul moderator de televiziune Larry King a încetat din viaţă la 87 de ani, după ce a fost infectat cu Covid-19.
Potrivit BBC, jurnalistul a fost internat în spitalul Cedar-Sinai din Los Angeles în decembrie şi a fost mutat la terapie intensivă la începutul…
România ar putea găzdui o instituție-pilot în NATO și UE
February 1, 2021
Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu a declarat că România a ajuns deja la etapa în care merge spre crearea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, menţionând că au existat reacţii foarte bune cu privire la oportunitatea şi necesitatea înfiinţării…