Traian Berbeceanu a fost numit administrator public (“city manager”) al Primariei Municipiului Deva, potrivit unor surse citate de publicaţia online hd24.ro. Deocamdată, informaţia nu a fost confirmată oficial.
Fost poliţist s-a înscris în PNL în iulie 2020, când era deja şef de cabinet al ministrului de Interne de la acea vrea, Marcel Vela. În octombrie 2020, funcţie pe care a ocupat-o aproape cinci luni.
Traian Berbeceanu a lucrat în Poliţie timp de 25 de ani, până la pensionarea sa din 2018 şi a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia între anii 2005 şi 2013, până la punerea sa sub învinuire de DIICOT într-un dosar în care, la judecarea pe fond, a fost achitat. Dosarul se află în prezent, în apel, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
Știre preluată de pe stiripesurse.ro