
Credit Business Center este o instituție de consultanță financiară care ajută atât persoanele fizice cât și persoanele juridice să obțină un credit bancar sau intermediază tranzacții imobiliare.
Suntem pe piață de 20 de ani și avem experiențe extrem de plăcute cu oameni pe care am reușit să-i ajutăm să-și rezolve probleme accesând credite. Nu oferim credite bancare ,ci cunoaștem piața creditelor bancare și sistemele de acordare a lor, astfel că reușim să-i spunem fiecărui client care este banca care îndeplinește condițiile lui. În mod normal clientul se duce la bancă, iar banca are anumite condiții, iar de cele mai multe ori clientul nu reușește să îndeplinească condițiile băncii, date fiind specificațiile și particularitățile fiecărui client sau a fiecărei afaceri în parte, însă după o discuție reușim să-i spunem clientului care este banca ce îndeplinește condițiile care ar putea să-i acorde un credit care să-l ajute să-și continue activitatea.
Strategia noastră și performanțele noastre vin din faptul că înțelegem procedurile băncilor și reușim să le aplicăm. Colaborăm cu foarte multe bănci iar colaborarea noastră ne-a dus la această înțelegere amănunțită a procedurilor lor și de asemenea avem parteneri cu care colaborăm în toate celelalte domenii care necesită încheierea unui credit și care astfel ușurează demersurile clientului final.
Obținerea aprobărilor și consultanța juridică de cea mai înaltă calitate, cât și obținerea documentelor corecte și tranzacționarea imobilelor în termeni legali sau a oricăror alte acte este o chestiune de timp foarte scurtă datorită colaboratorilor noștri, notari: Codruța Vălean cu echipa: Cristina Pîrtea, Felicia Bibart, Cristina Duta Anamaria sau consilieri în asigurări ca și Alina Casiana Avram.Credit Business Center 07.09.2021Specialiștii din domeniul juridic ori experții consilieri financiari: Lavinia Gireada, Cristina Adam, Andreea Egri, Daniel Ivan, Loredana Moraru, Lenuța Popa alături mulți alți parteneri sunt persoanele care ne oferă răspunsurile promte, oneste și mai ales care ne ajută să obținem creditul pentru client.
În portofoliul nostru de clienți veți regăsi foarte multe persoane fizice și persoane juridice care au povești ce te încurajează să apelezi la o firmă specializată ca a noastră. Pentru fiecare situație particulară a clientului încercăm să găsim soluții rezonabile care să îi asigure demersul de a accesa un credit imobiliar de nevoi personale. Managerul Credit Business Center, doamna Maria Madăr este un specialist în consiliere financiară, cu o expertiză în piața creditelor bancare și a imobilelor de peste 20 de ani și poate fi găsită la biroul nou înființat din strada Avram Iancu, nr. 7, foarte aproape de pompieri sau la telefon 0740 098 686. Vizitându-ne veți putea interacționa cu oricare din colegii noștri: Madăr Petru sau Cristina Hercuț care vă vor oferi consiliere specializată pentru obținerea creditului dorit, iar Ioana Jurj vă va putea îndruma înspre luarea deciziei corecte în alegerea unui imobil, ea fiind consilier vânzări și închirieri imobile.
Demersurile noastre au de-a face cu bunăstarea semenilor noștri, cu împlinirea nevoii clientului care apelează la serviciile noastre.
Credit Business Center – locul unde îți spunem ce bancă îndeplinește condițiile tale.
https://www.facebook.com/creditbusinesscenteroradeaOradea, Avram Iancu, nr. 7
0740 098 686
Advertorial! CH: 13766
Știre preluată de pe bihon.ro