Podul Intelectualilor din Oradea, cea mai veche pasarelă hobanată din România, va intra în șantier.
Pilonii podului pietonal din centrul orașului sunt într-o stare avansată de degradare, așa că trebuie consolidați.
„Analizăm și posibilitatea efectuării unui culoar de pistă pentru biciclete”, a precizat directorul tehnic la Primăriei, Sebastian Marchiș, joi, într-o conferință de presă.
Lucrările vor începe, probabil, în vară, dat fiind că acum Primăria organizează licitația pentru execuția lucrărilor.
Indicatorii tehnico-economici ai investiției au fost aprobați de Consiliul Local Oradea în urmă cu doi ani, în februarie 2020. Estimativ, lucrările vor costa 5,7 milioane lei.
Podul Intelectualilor este cel mai cunoscut pod pietonal din Oradea. El leagă malurile Crişului în zona centrală, facilitând trecerea între zona Facultăţii de Medicină şi cea a Parcului Libertăţii.
Inițial, el a fost construit din lemn, în jurul anului 1850, și se numea Podul Paralelor, pentru că la fiecare capăt avea o căsuță cu pușculiță, unde trecătorii trebuiau să plătească ”o para”, ca să traverseze.
Știre preluată de pe ebihoreanul.ro