Site icon Urbbus

Limuzine de lux pentru evenimente elegante și rafinate

limuzine-S-Class-Gemini-Rent

Printre regulile pe care le-am învățat în anii de presă (vreo 21, deci tot s-a lipit ceva de mine  ) se regăsește cea potrivit căreia imaginea contează. Poate nu 100%, dar în mare măsură. Și am argumente pentru asta.

Oamenii ne caracterizează după cum ne prezentăm în fața lor, în public – după hainele pe care le purtăm, vocabularul și gesturile pe care le folosim, casa în care locuim, mașina pe care o conducem. Puțini ne cunosc în persoană, ca să ne știe background-ul și să ne caracterizeze corect. Poate nici nu vor ori nu au timp și preferă să se ia după prima impresie.

Lumea noastră e dominată de pragmatism.  Vorba unui amic: și romanticii, și pragmaticii admiră luna plină într-o noapte înstelată. Primii o fac până când, înfrigurați, se duc la culcare, ceilalți – mai mulți, desigur – până când își dau seama că mai au câteva ore de somn și a doua zi trebuie să fie fresh la birou. 

Deci, să nu fim mironosițe: oferim în fiecare zi pixeli care compun portretul nostru social. V-a plăcut asta, nu?  Pentru că ăsta e adevărul. Noi decidem dacă ”fotografia” noastră din societate e mai atrăgătoare sau mai puțin interesantă. Asta dacă ne pasă.

Secretul unui plus de prestanță și rafinament

Când mergeți la o întâlnire de afaceri, nu veți apela la un trening și nici la un tricou, oricât ”dă firmă” ar fi. Adică ați putea face asta, dar vă închipuiți cam ce ar crede un potențial partener de business. În schimb, un sacou decent, o cămașă neșifonată, niște pantaloni netăiați și pantofi curați v-ar crea imaginea unui tip serios, educat, cu care se poate discuta.

Când onorați invitația la o nuntă, o veți face într-un impecabil costum, nu în pantaloni scurți și adidași.  În plus, la un astfel de eveniment e musai să aveți mașina ca scoasă din show-room, strălucind de curățenie și mirosind atât de bine în interior încât producătorii de parfumuri să fie gata-gata să o transforme în subiect de reclamă.

Și pentru că tot am pomenit de mașină – dacă evenimentul la care participați este unul somptuos ori extravagant, cu adevărat important din punct de vedere profesional sau personal, vă puteți face apariția în limuzine de lux. Vehicule speciale care să vă ofere prestanță, rafinament, confort și un plus de eleganță într-un moment de mare însemnătate.

Nu e nevoie să aveți în garajul propriu o bijuterie auto. Există și soluția închirierii unor autovehicule de lux, poate cea mai convenabilă în cazul unor astfel de evenimente. Iar dacă acestea au loc în Oradea sau în vecinătate, vă recomand Gemini Individual Rentcare oferă limuzine de lux, în care să vă bucurați de condiții confortabile și interioare sofisticate.

Limuzine de lux, servicii premium

Să le luăm pe rând – pasionat fiind de mașini, vă dați seama că le prezint de parcă ar fi ale mele. 

Pentru că vorbim de servicii de lux, puteți închiria mașinile cu șofer personal. Nu mai aveți astfel grija condusului și veți putea savura din plin confortul oferit de luxoasele limuzine ale Gemini Individual Rent.

Acestea sunt oferite în perfectă stare de funcționare, spălate și cu plinul făcut, împreună cu cartea de identitate și asigurarea. Mașinile pot fi preluate de la sediul companiei de închiriere sau sunt livrate, contra cost, la o adresă indicată de client.

Cum poate fi închiriată rapid o mașină

Atrăgătoarele limuzine oferite de Gemini Individual Rent pot fi închiriate non-stop. E nevoie de un apel la numărul de telefon +40 753 815 416 sau de un mesaj pe adresa de e-mail office@gaminirent.ro.

După ce consultați contractul, puteți achita contravaloarea chiriei pentru mașina aleasă. Plățile se fac exclusiv online, cu cardul sau transfer bancar în cont. Inclusiv garanția este depusă exclusiv în acest fel pentru a vă garanta corectitudinea și transparența serviciilor de închiriere.

Prețurile de închiriere sunt cuprinse între 50 de euro și 350 de euro pe zi, în funcție de vehicul și dacă alegeți varianta cu sau fără șofer.

Perioada minimă de închiriere fără șofer este de 3 zile, iar limita maximă este cuprinsă între 250 și 350 de kilometri parcurși într-o zi, în funcție de model. Dacă sunteți mai plimbăreț  , se plătește un tarif pentru fiecare kilometru suplimentar.

Dacă alegeți varianta fără șofer, veți achita o garanție de 2.000 de euro în cazul limuzinei S-Class sau de 200 de euro pentru sportiva E-Class. Banii sunt returnați în momentul încetării contractului de închiriere.

V-am oferit tot felul de detalii tehnice ori financiare. Dar, până la urmă, totul poate fi cuprins în trei cuvinte: confort, calitate, siguranță. Asta oferă Gemini Individual Rent, partener de încredere la evenimentele cu adevărat importante din viața ta!

Exit mobile version